RO   EN  

facebook

       Contact    Site map

 
 
 
 

Direcţia Formare Profesională 

      

       Direcţia de formare profesională organizează programe de studii destinate în primul rând membrilor corpului diplomatic şi consular al României, precum şi altor categorii de personal MAE. O altă serie de programe, organizate în baza unei modificări a H.G. 880/2005, se adresează unui public mai larg, compus din demnitari, membri ai Parlamentului, funcţionari publici, etc., interesaţi de dobândirea unor competenţe generale în domeniul relaţiilor internaţionale. În anul 2008 institutul a deschis şi seria unor cursuri oferite diplomaţilor străini, finanţate prin fondurile oferite ca asistenţă pentru dezvoltare de către România.

      
       Toate programele oferite, deşi adaptate specificului publicului-ţintă, au în comun o serie de subiecte prioritare, care se adresează celor mai importante şi mai sensibile chestiuni din domeniul relaţiilor internaţionale. Filosofia programelor poate fi concentrată în următoarele patru principii

 

  • Cursurile trebuie să ofere o înţelegere largă a contextului dilemelor internaţionale curente. În acest scop pregătirea teoretică, ce cuprinde dreptul internaţional, teoria şi istoria relaţiilor internaţionale, geopolitică şi geoeconomie, principiile practicii diplomatice, etc., reprezintă un pilon important al programelor.
  • Cursurile sunt corelate cu politicile.  Programele includ tematici care sunt în mod direct asociate priorităţilor din politica externă a României (cu deosebire Uniunea Europeană şi spaţiul lărgit al Mării Negre) sau se înscriu în cele mai actuale tendinţe în activitatea diplomatică (guvernanţa globală, deiplomaţia publică).
  • Formarea de cunoştinţe este combinată cu antrenarea abilităţilor specifice profesiunii diplomatice. Aici sunt integrate activităţi de formare a unor abilităţi esenţiale pentru activitatea diplomatică: protocol şi etichetă, tehnici de negociere, tehnici de comunicare publică, redactarea documentelor diplomatice.
  • Cursurile se focalizează pe dezvoltarea personală. 

 

 

            Obiectivul fiecărui program este acela de a oferi participanților un set de informații și abilități care să completeze pregătirea de bază. Evoluția fiecărui cursant este evaluată prin examene, lucrări individuale și susținerea tezei finale.

MAE

 Repere culturale

 


 Abonare Dezabonare